Multa vreme am ezitat in fata inceputului,in fata colii albe de hartie.Am ezitat prea mult,dar nu dintr-o presimtire a obisnuitelor dificultati ale scrisului,pe care nici nu ajunsesem sa le incerc.Nici nu am sters vreun rand inceput,nici nu am aruncat vreo fila maculata sau violata de o tentativa neizbutita.Nu am avut prilejul sa traiesc dezamagirea neputintei,consecutiva vreunui esec.Nu; nu am fost pur si simplu in stare sa incep.Ma stapanea temerea ca tocmai prima fraza e mai greu de asternut pe hartie decat tot restul la un loc sau decat sirul de cuvinte care i-ar urma numaidecat... Si asta nu doar pentru ca as fi considerat-o un prag,o piatra de temelie,ceva determinant pentru rest,ci pentru ca ,dupa o aritmetica personala,socoteam ca intre zero si unu e mai mult decat intre unu si doi,sau intre doi si patru - mi se parea ca ar fi infinitul.Nu spaima de efort,ci aceea de necunoscutul de dincolo de acest moment liminar ma paraliza,caci tocmai acest necunoscut nu se putea afla in stapanirea mea.
Nu stiam ce sa scriu si nici cum s-o fac;aveam nevoie de o fraza tare,cautam sa insemn debutul cu o certitudine,cu ceva sesizant,ca si cum ar fi fost vorba sa sugerez,prin aceasta,infrangerea dintr-o data a celei mai mari dificultati.
[...]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu